"E timpul sa avem o strategie de incluziune a romilor cu participarea si responsabilitatea comuna a Comisiei si a tuturor celor 27 de state membre!"
COMUNICAT DE PRESA
Strasbourg, 7 septembrie 2010 - La initiativa europarlamentarei PNL Renate Weber, coordonatoarea grupului ALDE in Comisia de libertati civile, justitie si afaceri interne (LIBE), in plenara Parlamentului European s-a dezbatut marti, plecand de la problema expulzarilor romilor din Franta, situatia populatiei de etnie roma din Europa.
In textul rezolutiei initiate de europarlamentara Renate Weber si de colegii din grupul politic ALDE - rezolutie care urmeaza a fi supusa la vot joi, 9 septembrie - se solicita o "Strategie Europeana pentru Romi care sa contina masuri concrete si pe termen lung de imbunatatire a integrarii sociale a romilor si masuri in domeniul locuintelor, accesului la piata muncii, educatiei si sanatatii, pentru a contribui la imbunatatirea
situatiei romilor".
Va prezentam mai jos textul interventiei pe care a sustinut-o eurodeputata Renate Weber, in urma cu cateva minute, in timpul dezbaterii din plen:
"Dupa al doilea razboi mondial, expulzarile colective si deportarile au fost interzise de dreptul international, pentru ca omenirea suferise déjà prea mult din cauza acestei politici monstruoase.
In 2010, Franta - leaganul drepturilor omului, apeleaza la o smecherie: profita de ignoranta celei mai vulnerabile populatii din Europa, romii, si plateste 300 de euro pentru un adult si 100 de euro pentru un copil cu conditia ca acestia sa paraseasca teritoriul francez. Astfel, guvernul francez pretinde ca este vorba de o repatriere voluntara, considerand cu cinism aceasta dezgustatoare cumparare de constiinte ale romilor drept un ajutor umanitar. Nimic despre faptul ca mai intai i-au amprentat pe adulti si copii deopotriva, ca multi dintre ei si-au dat un consimtamant viciat si fara sa inteleaga consecintele, asa cum a constatat Comitetul Natiunilor Unite privind discriminarea rasiala.
Acest model a fost deja folosit de Italia in urma cu doi ani, cand Comisia Europeana a preferat sa taca. Si din aceasta cauza Comisia are partea ei de responsabilitate pentru acest nou val de deportari ale romilor in Europa.
Acum, Comisia trebuie sa faca dovada ca este gardianul principiilor si drepturilor fundamentale ale Uniunii si al legislatiei comunitare. E timpul, de asemenea, sa avem o strategie de incluziune a romilor cu participarea si responsabilitatea comuna a Comisiei si a tuturor celor 27 de state membre".
Textul propunerii de rezolutie poate fi consultat aici:
http://mailing.renateweber.eu/link.php?M=155&N=9&L=2&F=T
RomLink is a non-profit voluntary initiative, non-political, not associated with any legal entity, aiming to bring together civil society workers and activists, as well as employees of public administration working to improve the situation of Roma, combat discrimination and promote human rights.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
-
Ongoing now! We, at the ODIHR #CPRSI, are very happy to organize the annual meeting of the International Roma Contact Group (IRCG), a mechan...
No comments:
Post a Comment